Love Again (2023, SUA) o are ca protagonistă pe Mira, o tânără femeie care încearcă să aline durerea provocată de moartea logodnicului ei trimițând mesaje pe vechiul său număr de telefon mobil și stabilește o legătură cu bărbatul căruia i-a fost atribuit numărul. The Final Race (2023, Suedia) spune povestea unei legende a curselor de stradă, Dennis, care și-a neglijat căsnicia și fiica sa Hanna, în vârstă de 16 ani. Romeo è Giulietta (2024, Italia) o aduce în fața publicului pe Vittoria, o tânără actriță, care este grav umilită în timpul unei audiții de un regizor foarte cinic. 2020 (2024, România) un film despre pandemie, în care Max și Gelu vor spune cum au plecat din Italia, cum au supraviețuit covidului și cum au căpătat imunitate, mai puțin în fața mafiei.  Dolphin Boy (2022) vine din Turcia și salvează viața unui băiețel, cu care își  petrece apoi timpul, până când o caracatiță malefică le strică momentele vesele pe care le ofereau vietăților marine. Aceștia ar putea fi salvați  de supereroii, Maggie și Sweetie din Combat Wombat 2 (2024, Australia). În Irlanda, Dublin Crust (2023) se reunește pentru un ultim spectacol, în timp ce în Farador (2023, Canada) confruntările din  lumea fantastică și viața reală capătă o nouă dimensiune. Naale Rajaa Koli Majaa (2024, India) este povestea unei fetițe de 11 ani care pleacă să caute un curry de pui, atunci când vânzarea de carne este interzisă și recentul film lansat în cinematografe Ca fetele (2024, România), cu nume mari în distribuție: Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Aura Călărașu, Marian Râlea, Alina Eremia, Lora, Emil Rengle, Cătălin Cățoiu, Cezar Ouatu, Mimi, Adi Gheo, Carmen Manea și Ilie Gâlea, aduce în fața cinefililor o poveste curată, frumoasă, cu accente comice și duioasă.

Programul evenimentelor și filmelor este disponibil aici

În juriul festivalului îi veți regăsi pe Adrian Păduraru, Andrei Duban, Andrei Zinca și Alexandru Petrovici care vor fi răspunzători pentru alegerea marelui câștigător din data de 6 octombrie.

The Final Race (2023, Suedia)

The Final Race (2023, Suedia) spune povestea unei legende a curselor de stradă, Dennis, care și-a neglijat căsnicia și fiica sa Hanna, în vârstă de 16 ani.

Romeo è Giulietta (2024, Italia)

Romeo è Giulietta (2024, Italia) o aduce în fața publicului pe Vittoria, o tânără actriță, care este grav umilită în timpul unei audiții de un regizor foarte cinic.

Naale Rajaa Koli Majaa (2024, India)

Naale Rajaa Koli Majaa (2024, India) este povestea unei fetițe de 11 ani care pleacă să caute un curry de pui, atunci când vânzarea de carne este interzisă

Love Again (2023, SUA)

Love Again (2023, SUA) o are ca protagonistă pe Mira, o tânără femeie care încearcă să aline durerea provocată de moartea logodnicului ei trimițând mesaje pe vechiul său număr de telefon mobil și stabilește o legătură cu bărbatul căruia i-a fost atribuit numărul.

Farador (2023, Canada)

Farador (2023, Canada) confruntările din lumea fantastică și viața reală capătă o nouă dimensiune.

Dublin Crust (2023)

În Irlanda, Dublin Crust (2023) se reunește pentru un ultim spectacol

Combat Wombat 2 (2024, Australia)

Dolphin Boy (2022)

Dolphin Boy (2022) vine din Turcia și salvează viața unui băiețel, cu care își petrece apoi timpul, până când o caracatiță malefică le strică momentele vesele pe care le ofereau vietăților marine.

Ca fetele (2024, România)

Ca fetele (2024, România), cu nume mari în distribuție: Maia Morgenstern, Adriana Trandafir, Aura Călărașu, Marian Râlea, Alina Eremia, Lora, Emil Rengle, Cătălin Cățoiu, Cezar Ouatu, Mimi, Adi Gheo, Carmen Manea și Ilie Gâlea, aduce în fața cinefililor o poveste curată, frumoasă, cu accente comice și duioasă.

2020 (2024, România)

2020 (2024, România) un film despre pandemie, în care Max și Gelu vor spune cum au plecat din Italia, cum au supraviețuit covidului și cum au căpătat imunitate, mai puțin în fața mafiei.