SIMPLU E ATÂT DE COMPLICAT

Data publicării: 10 oct 2023

Bucharest Best Comedy Film e un festival altfel! În primul rând pentru că este exclusiv dedicat filmului de comedie, filmele se văd atât la TV, cât și într-un hub de filme, apoi pentru că are mai multe secțiuni și evenimente, toate conectate la lumea comediei. Vedeți? Simplu e atât de complicat.

Între 20 și 30 octombrie, Bucureștiul va fi infuzat creativ cu evenimente susținute de profesioniști din industria cinematografiei românești, dar și de artiști care își definesc activitatea prin talentul de a face oamenii să râdă. Și bineînțeles, de filme de comedie.

“Bucharest Best Comedy Film, un festival altfel! Simplu e atât de complicat! Simplu: filmul de comedie este cel mai iubit gen. Cu toate acestea, mulți consideră filmul de comedie ușor de făcut și foarte ușor de înțeles. Dar, de fapt, ce-i așa greu de înțeles că, în fond este invers. Filmele de comedie sunt cel mai greu de realizat, regizorii lor sunt foarte talentați și au darul de a alege actorii potriviți pentru aceste filme. De multe ori, acest lucru ni se întâmplă tuturor. Considerăm simple toate lucrurile pe care le iubim, ușor de ajuns la ele. Dar este atât de complicat să înțelegem de ce iubim aceste lucruri. Așa facem și cu prietenii noștri sau cu cei pe care îi admirăm. Punem o etichetă pe un om și nu mai vrem să îi schimbăm imaginea oricâte lucruri ar încerca să facă pentru a fi altfel. Simplu, ca să nu ne complicăm, doar în România este considerat așa.”, ne spune ENEA DABIJA, Director și Fondator Bucharest Best Comedy Film Festival

Bucharest Best Comedy Film Festival are patru mari secțiuni: filme de comedie în competiție, EXPO COMEDY, workshop de arta actorului de comedie și evenimente speciale în hubul de filme și evenimente din Parcul Drumul Taberei, AMO LOUNGE.

FILMELE din competiție. Ce face Bucharest Best Comedy Film Festival să fie altfel? E simplu. Toate filmele din festival se văd atât la TV, pe Cinemaraton, cât și la AMO LOUNGE, hubul de filme și evenimente din inima Parcului Drumul Taberei. Filmele sunt promovate printr-o colecție de emisiuni TV dedicate festivalului și difuzate la Prima Comedy. Toate filmele sunt producții românești și internaționale, cu precădere europene, nu mai vechi de 2021, difuzate în premieră în România. Toate filmele sunt comedii de calitate, făcute cu dragoste pentru acest gen de film, cu intenția de a face publicul să râdă pe bune. Coco Ferme (2023, Canada), A Stasi Comedy (2022, Germania), Toilet (2021, Italia), Dog Lovers and Other Troubles (2022, Cehia), 70 is just a number (2021, Germania), Medias Hermanas (2022, Peru) sunt doar câteva dintre titlurile din competiție.

Juriul festivalului este compus din Irina Margareta Nistor, președintă, Gianina Corondan, Ioana Pavelescu, Adrian Păduraru și Andrei Zincă. Ei vor viziona și juriza cele 10 filme din competiție pentru a alege la final marele câștigător al acestei ediții. Intrarea la festial la AMO Lounge este liberă, filmele încep la ora 20:00 și se vor vedea pe un ecran led de 6x3 metri, într-o atmosferă... ca din filmele bune.

EXPO COMEDY are loc  între 21 și 30 octombrie la Biblioteca Națională din București. O expoziție extinsă de caricaturi create de artiști români celebri, de postere de film în care publicul se va întâlni cu lumea Elisabetei Bostan și a lui Ion Popescu-Gopo la aniversarea Centenarului GOPO. Un eveniment inedit este show-ul de caricaturi cu proiecție video, comentat chiar de celebrul lor autor, Costel Pătrășcan. Actorul Horațiu Mălăele va expune la rândul său numeroase caricaturi în binecunoscutul stil. Scenograful clasicelor comedii Operaținea Monstrul și a seriei BD, Ion Nedelcu, va expune o colecție de lucrări plastice în premieră pentru România.

Workshopul de arta actorului de comedie se desfășoară între 23-27 octombrie tot la Biblioteca Națională din București. Este un o ocazie unică de a fi educat de extraordinarul Ardnt Schwering-Sohnrey și de talentata Nicoleta Petcu, de la Let It Go Acting Studio, cu masterclass-uri predate de regizorul Nae Caranfil, de maestrul Horațiu Mălăele și de scenariști și scenografi români de succes. Tot aici, Gabriele Pinotta (Italia), regizor, scenarist și actor al filmului Toilet, aflat în competiția festivalului, va avea și el un modul special de predat participanților. "Coregrafia și filmul muzical", cel mai nou masterclass introdus în program, îi va face pe cursanți "să descopere lumea fascinantă a filmului muzical prin diferitele genuri de coregrafie", ne-a spus chiar Dr. Isabela Bostan, trainerul acestui curs. În fiecare zi, după workshop, copii talentați de la școlile artistice din București vor susține concerte de muzică clasică.

EVENIMENTE speciale vor fi organizate la hubul de filme, AMO Lounge, în Parcul Drumul Taberei. Artiști și trupe iubite de public vor anima unele seri din festival, iar la final se lasă cu petreceri extravagante.

Găsiți informații suplimentare pe pagina de Facebook @BucharestBCF.

Organizator: Bucharest Best Comedy Film
Parteneri:  CNC, Ministerul Culturii, Cinemaraton, Prima, Prima Comedy, Magic FM, Ambasada Canadei, Ambasada Suediei, Institutul Cultural Goethe, Institutul Cultural Italian, ITA Italian Trade Agency, EMPIRE Video Production
Sponsori: Aqua Carpatica, Electrolux, International Motors Group, Kya Motors, BANTS ADVISORY
Cu sprijinul: AMO Lounge, La Mama, Let It Go Acting Studio